Cate alte lucruri frumoase pierdem?

22 01 2009

Dupa cum am sustinut intr-un post mai vechi, movie scenarios happen. In aceasta acceptiune, am primit un scenariu azi dimineata de la un prieten, scenariu rupt dintr-un film cu el si ea, in care el este un el iar ea este societatea.

Locatie:

Statie de metrou in Washington DC, o dimineata de ianuarie geroasa.

Momentul actiunii:

O zi obisnuita dintr-o statie de metrou, perioada contemporana

Descrierea personajelor:

El, un barbar cu o vioara

Ea (societatea) cele 2000 de persoane ce trec pe langa el

Descrierea actiunii:

El canta 6 piese de Bach timp de 45 de minute. In acest interval de timp cam 2000 de persoane trec prin statie, marea majoritate in drum spre serviciu.

Dupa 3 minute o femeie in varsta observa ca cineva canta la vioara, isi rareste pasii, sta o clipa apoi pleaca. Dupa 4 minute violonistul primeste primul dolar: o femeie lasa banii fara sa se opreasca si pleaca. 6 minute, un tanar se sprijina de zid, asculta putin, se uita la ceas si pleaca maiu departe. 10 minute: un baietel de 3 ani se opreste in timp ce mama il trage mai departe. Aceeasi situati s-a intamplat cu mai multi copii, de fiecare data parintii nelasandu-i sa asculte. 45 de minute cantate.

Doar 6 persoane sau oprit si au stat putin sa-l asculte. 20 i-au dat bani dar au continuat sa mearga. Violonistul a strans 32 dolari. Dupa o ora, s-a lasat linistea. Nimeni nu a observat, nimeni nu a aplaudat. O singura persoana l-a recunoscut.

att00051Violonistul nu era nimeni altul decat Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni din lume.

A cantat unele dintre cele mai dificile piese muzicale, cu o vioara de 3.5 milioane de dolari.

Cu doua zile inainte Joshua Bell cantase in Boston cu casa inchisa, biletul fiind in jur de 100 dolari.

Prin urmare, intr-o locatie obisnuita, la o ora neadecvata, observam frumusetea?

Ne oprim sa o apreciem?

Recunoastem un talent intr-un context neasteptat?

Observam si suntem pregatiti sa apreciem frumusetea daca nu suntem pre-anuntati ca o vom primi?

P.S. Interpretarea lui Joshua Bell intr-o statie de metrou a fost parte dintr-un experiment social organizat de Washington Post despre perceptiile, gusturile si prioritatile oamenilor.

Anunțuri




De ce n-am murit la Marasesti?

7 01 2009

Leul inchide sedinta la 4,12 lei/euro

Da, iar a crescut euro paaaana la Domane Doamne si inapoi! Vuieste toata media de treaba asta! Dar a crescut degeabaaaa, ca na, mama a facut si ea o treaba: anu’ trecut cand a cumparat vreo’mie de euro cand era 1 euro 4,2 lei. Si apoi a scazut, a scazuuuuut. Mama disperata, aoleu scade euro, ce ne facem????? (sa nu ne gandim ca mama a investit acesti bani, nu, ca asa e ea invatata, sa tina banutzii la loc sigur si gata – pe ea nu a lovit-o americanizarea cu creditul ei cu tot).  Bun, a vandut mama euroii, la curs 1 euro = 3,7 lei.

Mai si i-am zis sa stea sa mai astepte, dar nu si nu, ca o sa scada euro….o sa se duca de rapa!!!! Da’ de unde. Uite acum!!! da nu ma….nu ma asculta. Of mama, de ce nu am murit la Marasesti?!?! (evident, ptr ca nu ma nascusem)