Debusolat?…mais no!

21 12 2008

Adevarul adevarat: nu sunt in stare sa directionez lumea in orasul asta, si nici in altul. De mica, tata ma ducea cu masina oriunde, asa ca nu am fost niciodata curioasa sa vad pe unde o ia, era tata cu mine si asta imi ajungea. Cand tata a incetat sa mai fie langa mine, m-am descurcat, dar fara masina pt ca am vandut Dacia 1310 care nu mai intra in nici o viteza si ruginise de atata stat in fata blocului. Am permis de conducere de la 18 ani. Dar am condus de mai putin de 10 ori (nu luam in calcul scoala de soferi).

So, daca sunteti la volan…nu ma intrebati cum sa ajungeti in … Floreasca pt ca o sa va explic ce metrou/ tramvai/ troleibuz/ autobuz sa luati…si asta nu cred ca va e de folos.

Bine…oamenii nu stiu asta despre mine, asa ca am mare priza la intrebari legate de directii. Mai nou, un frantuz: 40+, urban, frumos imbracat – costum, palton, m-a oprit ft galant, m-a intrebat in ce limba prefer sa vbim, si a dorit sa stie cum ar putea ajunge in Floreasca. Nu ma descurc ft bine in franceza asa ca ii spun in engleza ca nu stiu sa-i explic cum sa ajunga cu masina in Floreasca. Dar il pot ajuta alti oameni, precum angajatii de la banca de langa sau de la salon. Ii urez o zi buna, imi cer scuze ca nu il pot ajuta si….ma departez, sau cel putin incerc. Dar pot? Deodata…Floreasca nu mai e asa de interesanta cat, ochii mei, sau locul meu de munca, programul meu de dupa servici, de maine…poimaine…Asa dintr-o data, era un imperativ categoric sa ne vedem la o cafea, pt ca ochii mei….(sunt in mod cert mai aproape decat este Floreasca). Am stat sa-i explic faptul ca ochii mei se duc impreuna cu restul corpului meu la birou, ca am intarziat, ca nu am timp de cafele si ca, in ciuda acestei discutii divagate de la subiectul de la care a debutat, mi-a facut placere sa-l cunosc, ii urez din nou o zi buna si plec, fara sa ma mai uit inapoi.

Daca la prima vedere mi s-a parut un tip galant, un francez de la mama lui, cu accentul lui superb si aerul aristocrat, la ultima vedere, cea de la despartire, mi s-a parut ordinar, profitor si libidinos.

Acum ma gandesc la faptul ca iar am sarit sa judec aspru in mod precoce (dar sunt revoltata): fatza mea de pustoaica de 17 ani a trecut nebservata atunci cand am reusit sa-l salut in franceza, sa intretin o converstaie in engleza, sa-i urez o zi buna si sa imi iau ramas bun din nou in frnaceza. Fermecatoare. Asa ca, probabil m-a trecut la 26+ si nu era asa revoltator sa putem bea o cafea si sa vbim despre…… Dar, revin, eram pe strada, am vbit cam 4-6 minute. Si am plecat de la „can you be so kind and give me some directions, I am lost and I have to get to Floreasca” si am ajuns la complimente si o invitatie la cafea destul de insistenta.

Dar, de ce nu? Profitam de orice ocazie. O fata frumoasa, sta la discutii…poate sta si la….discutii aprofundate.

shut_up_by_roseonthegreyNu dom’ne. O fata politicoasa, amabila. E atat de greu de crezut? Sunt asa rare exemplarele? Probabil ca da. Probabil ca reactiile puteau fi altele. Raspunsul putea fi simplu: nu, nu vorbesc nici o limba/ nu, nu stiu unde e Floreasca/ intors spatele si ignorat. Dar, daca tot mi-am luat din timp si am fost de ajutor…cat am putut, why do you push it? Sa inteleg ca in mintea lor suntem de 2 feluri: ori proaste, ori curve, asta daca nu ne-am intalnit la vreo conferinta unde am tinut un discurs si na…poate asa se poti abtine. Nu putem fi amabile. Adica…de ce e amabila? de ce sta si vbeste cu mine daca nu are un interes. Uite pt ca tocmai asta inseamna sa fii amabil – sa nu ai nici un interes personal, sa fii asa din simplul fapt ca esti om intre oameni.

E prima oara cand am contact cu o asemenea situatie, dar am auzit povesti despre asemenea situatii…si nu am fost revoltata, mi se parea o situatie anormala, dar nu m-a cutremurat prea mult Acum ca na, am patit si eu, mrrrr!

In final. sper ca acum, cel putin in mintea acestui om sa se fi creat si o a treia categorie: oameni (bun simt, amabilitate, politete, implicare, responsabilitate, cel putin). Ma rog…eu sper…dar cred ca sper degeaba! Sau…iar judec precoce.

Anunțuri




Consumatorul din online

19 12 2008

M-a spamuit, dar am citit si am apreciat.  Iata ce:

Consumatorul

a existat singular, dupa care web 2.0 l-a convins sa creeze, sa dezvolte content, sa construiasca comunitat.

… nu-l intereseaza in mod direct mesajul publicitar, nu tine neaparat ca acest mesaj sa existe, nu sta sa priveasca un banner 5-6 secunde doar doar cineva se decide sa-i comunice ceva, nu cauta explicit pozitia de banner in pagina web pe care o viziteaza; singura lui nevoie, in comunitatea pe care o alcatuieste fiind informatia pe care crede ca acea comunitate i-o poate oferi, iar un format intruziv, care ii impiedica experienta de care este atasat, va produce cu siguranta efecte adverse.

Asadar perspectiva comunicarii devine perspectiva consumatorului (o spun si trendurile): Cine e el? De ce se afla acolo? Ce nevoi ii sunt satisfacute de website-ul pe care se afla, de comunitatea pe care o completeaza? Cat timp am la dispozitie sa-i atrag atentia? Cum sa-mi dezvolt creatia astfel incat sa devina mai vizibila, contrastanta cu layoutul websiteului? Ce fac sa ies in evidenta (pentru ca nu sunt singurul producator de pe piata, sunt si altii cu produse asemanatoare)? Cum imi adaptez mesajul(unitar) pentru a-mi maximiza impactul in cadrul unei anumite comunitati, ce insight-uri sunt relevante pentru aceasta comunitate? (si asta deoarece comunitatea desprecopii.com difera – pe ici pe colo 🙂 – de comunitatea softpedia.com, dar mai mult ca sigur ambele sunt consumatoare de ciocolata).

Si poate cel mai important: Cum reusesc sa-l implic (unul dintre avantajele esentiale ale onlineului), sa interactioneze cu mine, sa-mi devina partener, sa creez acel bounding, acea simpatie fata de mine, de produsul meu, simpatie care duce la word of mouth si care face ca un consumator atins sa fie avocatul produsului meu printre cei 10-20-100 prieteni, amici, familie, cunostinte?

Sunt intrebari care ar trebui sa puna pe ganduri orice spender pe internet. Sunt intrebari carora adKing le raspunde.

‘The truth isn’t the truth until people believe you, and they can’t believe you if they don’t know what you’re saying, and they can’t know what you are saying if they don’t listen to you, and they won’t listen to you if you won’t be interesting, and you won’t be interesting unless you say things imaginatively, originally, freshly”.
William (Bill) Bernbach, DDB co-founder

Tavi,
adKing