Sifonul

13 02 2009

sifon1M, atent la detaliile articolelor mele, a raspuns unui neajuns „chimic”.

Astfe, pentru sifon, compozitia aia ar tb sa fie ceva in genul: (mg/dm3 ) : (Na+ + K+) – 900-1400, Mg2+ – 15-30, Ca2+ – 35-70SO42- – 400-650, Cl- – 1300-1700, HCO3- – 150-350Mineralization: 2,8-4,2 g/dm3

Pe cuvant il cred si nu cercetez (am citat din mail, nu am interpretat nimic).

Chimia…chiar in cel mai matematic mod al ei.





Victoriamania

23 01 2009

Sunt cel mai infocat fan al lenjeriei intime de la Victoria Secret! Fac trafic site-ului in fiecare zi. Nu se poate sa nu am 3 minute sa vad ce mai e nou. Cum am ocazia cum imi comand de la haine la lenjerie spre disperarea lu’ I care e insarcinata cu acest proces de comada-transport. Dar nu am pot abtine. Zici ca-l apuc pe Dumnezeu de un picior cand o aud ca pleaca in State. Am numai Victoria in fata ochilor, ca dolarii sau ciresele la masinariile din cazinouri.

BAAAAI………….LA NOI CAND SE DESCHIDE UN MAGAZIN VICTORIA SECRET???? I-as face un PR…o strategie online…aoleu, si nici nu as cere bani! Nu. Cu ei as face barter fara sa clipesc.

Acum, au schimbat colectia si, cum vine si Valentine’s Day, check this victoria outfit:

v283127





Chimia dintre noi: it is called PR

29 12 2008

Tin mine ca din gimnaziu pana in liceu, profesoarele de chimie aveau fix aceeasi vorba cu care incercau sa ne stimuleze in mod pasnic si gandiristic dragostea pentru materia lor: „in jurul nostru dar si in noi, totul este chimie„.

main_image2Cu toata incarcatura acestei axiome, nu m-am simtit niciodata atasata de chimie. Nu mi-a placut sub nici o forma si nu am putut s-o invat. Am avut note mici. Am tocit fara sa trec prin filtrul gandirii mele nicio informatie. Da, H2O e apa. Ok. Am bagat al cap. Dar lasa-ma cu metan etan propil propan….sau cum o fi fost, ca nu am cum sa retin. Faceam experimente si vedeam cum se coloreaza apa in portocaliu, cum exista acizi, baze, saruri. Si ce-i cu asta? Ma bucur enorm dar o sa uit complet care este formula pentru sifon! Nu m-am gandit niciodata ca voi merge sa cumpar sifon doar de acolo de unde se respecta formula chimica. Si nici nu e afisata pe geam, asa ca un stindard al calitatii. Deci, nu-mi pasa.

Cineva apropiat mie, dar nu un profesor (cu toate ca am avut cativa profesori dragi) mi-a spus ca materia la care inveti cu cel mai mare drag si de care ajungi sa te atasezi este materia predata de un profesor cu har, de un profesor care in primul rand iti e drag – ca om, ca pedagog.

Am excelat de fiecare data la Limba Romana, la Engleza dar si la Fizica (in gimnaziu), la Istorie, la Logica – chiar logica matematica, la Geometrie, la Trigonometrie.

Am terminat 12 ani de mate si fizica pe paine si am inceput un sir de ani de stiinte umane.

Din totdeauna mi-a placut sa vorbesc, sa am o parere, sa o expun, sa o argumentez. Dar imi era in mod cert foarte lene (ca asta e cuvantul) sa citesc, sa stau de una singura si sa citeeeesc. Mai bine pictam! Am citit ca era obligatoriu si nu-mi placea. Nu-mi placea sa stiu ca trebuie sa citesc ceva impus, sa citesc despre niste chestii care uite, nu-mi placeau, tocmai pentru ca imi erau impuse.

Cred ca de aici s-a intamplat un declic si am invatat sa ma fofilez, dar strategic. Am invatat strategia atentie – trecere rapida prin spectrul propriu – interiorizare – concluzionare. Aveam ca fiecare dintre noi colegi care toceau pe rupte la orice materie, colegi care aveau ca scop sa fie cei mai tari in toate (spre disperarea mamei mele eu nu am fost asa, am considerat ca poti fi bun pe o nisa si daca o gasesti, cel mai bine e sa o exploatezi la maxim – asa ca nu m-am concentrat sa fac ceva ce nu-mi place). Asa ca pe langa muuultele probleme la mate, fizica mai si citeau. Citeau mecanic si isi notau tot, subliniau, mazgaleau, faceau orice sa retina. Apoi frumos, ridicau mana usor infatuat (era si normal dupa atata tocit) si spuneau repede si scurt ce au citit. BINGO! Exact de asta aveam nevoie: de un rezumat rapid si clar. Dupa ce isi incheiau cu un ranjet pledoaria, simtindu-se atat de bine ptr ce au facut, venea randul meu. Bine…nu asa repede ca trebuia sa ma gandesc putin la ce a zis. Dar daca nu la prima intrebare, la a doua aveam deja un raspuns elaborat, pertinent, argumentat care aducea dupa sine laude si invidii – laude de la profesori si invidii ale coleiloor care nu credeau ca eu am citit la fel cat ei.

Cel mai bine a mers treaba asta la facultate, la cursurile unde nu aveam timp sa citesc…si cursurile mele erau luuuuuuungi. Asa aveam nota de la seminar, intotdeauna o nota f buna. DAR, la un moment dat seminarista de la Semiotica m-a prins. Si-a dat seama de strategia mea si nu mi-a acordat nota fianala la care ma asteptam, nota care imi permitea sa nu mai dau examen. Culmea…ca intotdeauna se intampla asa, mi-a placut Semiotica ft mult.

La examen…oral ca asa se practica la SNSPA, eram consternata. Dupa mine, eu nu aveam ce cauta acolo. Eu nu meritam sa fiu supusa acestui examen la fel ca ceilalti. Adevarul era ca eu meritam cel mai mult sa fiu acolo. Si lectia de viata s-a intamplat: nu stiam un subiect si….am trecut la invaluiala superficialo-balcanica, ca doar pe primul il stiam si nu era sa-mi stric nota. Dar domnul profesor Bortun m-a articulta instant cu o diplomatie si cu un tact…care m-au nimicit. Instant am reusit sa ma revigorez si sa ma raliez pe tema data. Dar nu cred ca am mai trait o asemenea rusine. De mine.

Domnul Bortun mi-a coordonat apoi lucrarea de licenta. Domnul Bortun este membru fondator al Asociatiei Romane a Profesionistilor in Relatii Publice.

Relatii Publice. Aici este chimia, chimia dintre noi, dintre mine si tine, dintre mine si el/ea, dintre mine si voi.

So, asa este: inveti cu drag si inveti bine daca-ti e drag profesorul, faci business cu drag si bine daca faci business cu oameni care-ti sunt dragi (a nu se intelege neaparat prieteni – doar dragi ca si caractere).

communityViata noastra are la baza PR.

PR-ul aprinde scanteia. La orice nivel: inca de cand suntem mici, parintii nostri isi fac PR in fata altor parinti laudandu-ne pe noi – cu substratul de a se lauda pe ei. La scoala, ne facem singuri PR: avem grija cu cine vorbim, cine ne sunt prietenii, cum ne imbracam, cum vorbim, unde iesim seara, ce filme ne plac, ce muzica ascultam – totul ca sa fim inconjurati de acei oameni, cei cu care credem ca ne asemanam, cei cu care am vrea sa ne asemanam. Dupa scoala, lucrurile se clarifica si deja ne cunoastem suficient de bine ca sa fim siguri pe cum ne facem PR-ul de acum inainte. Stim bine ce vrem. In concluzie langa cine sa stam. Cine ne poate oferi sau de la cine putem fura acel know how care ne va ajuta sa ajungem acolo unde ne-am propus.

Cum ar spune Nietzshe, prin esenta viata este sustragere, violenta, ranire, biruinta, iar cea mai blanda forma pe care o poate lua viata este exploatare, iar exploatarea este o consecinta a insasi vointei de a trai. PR-ul insusi este forma dimplomata a acestei exploatari, este forma prin care noi ne exploatam. Suntem condamati sa traim in societatea, o societatea cu reguli si rigori, iar pentru a razbate trebuie sa ne facem un PR al dracu de bun.

De ce sunt aici? De ce scriu aceste randuri? De ce critic? De ce emit judecati de valoare cu privire la un subiect sau altul? Pentru ca asa simt ca trebuie, pentru ca parearea mea conteaza atat timp cat esti TU care o citesti, iar TU ma vei cunoaste mai bine. TU poti fi urmatorul de la care am ceva de invatat, pentru ca ma contrazici sau pentru ca esti in asentimentul meu.

De ce au unii salarii fabuloase? De ce ii stie toata lumea? De ce se vorbeste despre ei? Simplu: au stiut sa isi faca PR. Au stiut cum sa-si faca PR. They went public and they got relations. In orice caz si TU esti la fel, chiar daca nu esti public. In fiecare zi esti preocupat de ceea ce se vede, ce se aude despre tine si incerci sa faci ca totul sa fie in avantajul tau. Ce, cu asta nu iti faci PR?

Pana si profa’ de chimie incerca sa-si PR-easca materia. A dus chimia acolo unde este PR-ul: in tot si in toate, dar diferenta este de detaliu: chimia se afla fizic la baza noastra, PR-ul se afla conceptual dar ambele, au aceeasi importanta: nu putem trai fara ele – nu putem trai fizic fara sange iar sangele nu poate mentine trupul in viata fara anumite componenet/ nu putem trai fara PR pentru ca nu traim singuri. Nu in aceasta lume.

LATER EDIT

Recomand cartea Mihaelei Nicola: „Pe tocuri” – o introspectie in viata unei PR-iste de succes, o femeie care a inteles pe deplin ca PR-ul nu este doar o profesie, ci o componenta naturala a vietii.





hartie-www-RSS

24 11 2008

De o saptamana aproape utilizez Google Reader, citesc ceea ce ma intereseaza prin RSS si sunt … uimita.

Ceea ce mi s-a intamplat azi atunci cand am citit pariul cu RSS pe blogul lui Manafu a fost senational la nivel de empatie, mai precis, laudam faptul ca imi place la nebunie sa citesc prin RSS. Ador my google reader. Am site-urile de pe care ma documentez in mod uzual, am blogurile pe care obisnuiesc sa le citesc.Ideea este ca toata euforia mea s-a lovit de un zid, al necunoscatorului. Acela care nu vrea, pt ca nu intelege. Acel necunoscator pe care nu am cum sa-l condamn, cel putin nu eu si nu acum: eram la fel pana sa descopar si pana sa fiu initiata. Problema este ca suntem entuziasmati, noi…noi care stim fenomenul, noi care ii gasim o utilitate, noi care, il folosim pragmatic in mod natural.

Evident iar ma lovesc de pragmatism ptr ca suntem in momentul in care societatea si mai ales societatea de consum se ghideaza dupa regulile pragmatismului. Iar aceeasi societate este caracterizata de superficialitate, de criza intensa de timp, de spatiu.

Exista din ce in ce mai putin timp ptr uimire (uimirea reprezenta primul gest al fiintei catre cunoastere, Platon, Mitul Pesterii) pentru ca rutina, cotidinaul ne confera tot ceea ce ne trebuie pentru ca sa avem adavearul si siguranta necesara pentru a ne putea trezi dimineata si ptr a putea adormi seara (si daca ma gandesc bine, chestia asta e cu dus si intors, ptr ca eu am avut momentul de uimire, dar acum exploatez ceea ce am asimilat in mod pragmatic) dar uimirea necesita timp, necesita o descoperire de care se pare ca nu mai avem nevoie decat pin dovada de vointa puternica.

C Manafu spune ca popularitatea Google Reader este ft cunoscuta, apoi lanseza pariul cu RSS-ul.

Ipotezele pariului si opinia mea:

  1. Vom abandona in viitorul nu foarte indepartat vizitarea directa a site-urilor in favoarea lectruii prin RSS? – care noi? noi comunitatea sau noi societatea de consum?
  2. Daca si cum influenteaza RSS design-ul site-urilor astazi? – astazi, in nici un fel…peste 2 ani cand comunitatea s-ar mari in mod considerabil datorita faptului ca exoticul onlie este asimilat cu o putere extraordinara din pricina elementului nou pe care inca il poseda, da. design-ul nu va mai conta.
  3. Vor fi luati in considerare in monitorizarile de audienta si acei „vizitatori” veniti prin RSS? – poate peste un timp, cand cei ce se informeaza astfel vor fi atat de numerosi incat sa conteze pentru advertiseri, sau mai bine zis, atunci cand advertiserii vor constientiza ca acei „vizitatori” conteaza, sunt un potential consumator, un target.
  4. Sunt utilizatorii de RSS mai „valorosi” (importanti, influenti, fideli etc) decat vizitatorii obisnuiti? – in mod cert, au ales anumite canale ptr ca asa au dorit, pt ca nu au fost mituiti, it was a free will expression, stiu ce vor si au incredere in ceea ce au ales (evident pana la o eventuala proba contrarie)
  5. Ce forme de advertising vor prinde in mediul RSS? – PR-urile gandite, aplicate in mod coerent pe fiecare canal in parte.

RSS reading/ informing este noul element exotic. Provocarea consta in a scurta timpul de a deveni un must in comparatie cu timpul pe care online-ul l-a parcurs pana a ajuns un must in plan informativ si/sau publicitar.