Stand up (and go)

23 01 2009

sala-goalaNu am mai fost de ceva vreme la vreun show de stand up, cu toate ca imi place ft mult genul acesta de spectacol.

Acum ascultam la Guerilla ca se muta trupa Deko pe undeva pe strada Smardan.

Primul gand: Sa se mute. Poate cu mutatul isi schimba si scenariile sau cum s-or numi „glumele” pe care le interpreteaza.

Trupa Deko mi-a dezamagit asteptarile. Profund. Nu stiu insa cum de au mereu sala plina (ma rog, nu e greu sa o umpli fiind atat de mica).

Trupa Deko are fix acealeasi poante. Eu am facut greseala sa merg de 2 ori in aceeasi luna si schimbasera doar ordinea intrarii artistilor in scena. Am spus OK, greseala mea. Am mai fost la Deko abea dupa cateva luni (gandindu-ma ca voi fi delectat cu altceva)

Si, dupa cteava luni, ceva nou? Da….vreo 3-4 poante noi. Ceva spectaculos? Nop. Absolut nimic. Ba mai mult, am ras la acealeasi poante la care am ras si prima oara….(prin anamnesis).

Nu exista nici un scenarist pentru ei?…a, sau Teo face textele ca e copywriter si e suficient (de porcos). Costel e funny si interpreteaza bine si …mai e unul, am uitat cum il cheama, oricum nu e amuzant.

Dar s-a mutat trupa Deko…si uite ca isi fac publicitate la Guerilla, probabil ca in schimb le dau intrarai gratis la spectacole (ca de bani nu cred ca se pune vorba), pana invata pe dinafara poantele. Deci nu va fi de mirarea daca o sa-l aud de dimineata pe Dobro zicand-o p’aia cu hartia igienica cu miros delicat de musetel sau p’aia cu cosul de cumparaturi in care ai salam + prezervative + lubrifiant, pt ca numai de asta ai nevoie ( aoleu aoleu)

LATER EDIT:

Recomand spectacolele de teatru de la U.N.A.T.C

De fiecare data esti surprins de o noua poveste care se intampla in fata ta, interpretata impecabil, nu de actori consacrati, nu de vedete, ci de tinerii actori, studenti la U.N.A.T.C.

Week-emd-ul acesta: Biloxi Blues, Romantiosii si Casa Bernardei Alba.

Spectacolele incep la ora 19:00 iar intrarea este libera in limita locurilor disponibile in sala.

Garantat, mai bine decat orice stand-up al trupei Deko (pe cuvant de cercetator empiric)





Sambata seara: avem examen la actorie

14 12 2008

Sambata seara inseamna in mod uzual un oras plin de taxi-uri, cafenele pline pana la refuz, cluburi de orice gen mustind a alcool si nori densi de fum de tigare, agitatie si zumzet, Mall-uri aglomerate, coada la fast-food ca in zi de lichidare de stoc la Luis Vuitton, tocuri inalte, valuri de parfum din toate partile, si mai nou – globuri colorate atarnate pe Magheru….

Asta pentru unii.

Pentru altii, sambata seara inseamna: examen. Examen la actorie, iar examenul la actorie se da cu public.

Aseara, la ora 19:00 fix, zece studenti ai anului III din cadrul UNATC, au avut examen. Au jucat piesa: Croitor de dame a lui Georges Feydeau.

Zece tineri au fost, pentru aproape 2 ore, sot, sotie, amant, amanta, sluga, soacra, doctor, croitor, bolnav, pacient, client, homosexual. Zece tineri au recreat o poveste, au fost altcineva in rol dar aceeasi in simturi. Acesti zece tineri au fost admirabili. Pentru ei, sambata seara a fost ceva, pentru ca ei, sambata seara, au fost voit – altcineva.

Sambata seara a insemnat pentru ei o alta lumea, un alt decor, o alta poveste, alte senzatii si multe emotii. Sambata seara a insemnat aplauze apluaze aplauze apluaze apluaze.

Sambata seara a inseamnat flori si lacrimi de bucurie, de emotie, de satisfactie, de autosuficienta.

Pentru mine, sambata seara a insemnat bucurie si emotie. Am sorbit fiecare replica si am tresarit la ficare emotie transmisa atat de coerent de pe scena. Nu am putut sa rad, cu toate ca piesa a abundat de momente comice (autorul piesei, creaza un teatru liberator, unde personajele au fost puse in situatia dramatica si observate din toate unghiurile comice). Am fost cu totul incatusata, absorbita de ceea ce vedeam. Ma uitam la expresivitatea gesturilor, a mimicii si aveam emotii. Ma furnicau palmele si simteam ca imi tremura atunci cand vedeam ca unul dintre personaje ridica ceasca de cafea de pe masa. Mi-era frica sa nu o scap(e). Cat a durat examenul, am simtit ca nu mai am stare pe scaun, aveam spasme musculare (neobservabile) atunci cand situatia se rastrurna la cateva momente dupa ce parca isi intrase in ritm.

Voiam si eu sa fiu pe scena! Simteam ca stiu replicile, ca sunt acolo, alaturi de ei, ca sunt si eu un personaj. Si am fost. Am fost unul dintre personajele spectacolului: am fost publicul. Acel public implicat si pasionat. Nu eram singura. In jurul meu erau studentii, colegii celor zece de pe scena. Erau toti atenti. Sala se cutremura de emotii, atat de pe scena cat si din public. Iar finalul…..finalul a fost pur si simplu eliberator. APLAUZE!

Am vrut si eu sa fiu ca ei. M-am pregatit 2 ani. Am dat examene. Am avut emotii. Am fost plina de enrgie si entuziasm. Altii au fost pragmatici si calculati, iar eu nu atat de convinsa…sau poate, resemnata cu sacrificiul, si am renuntat. Am renuntat fizic. Iar dumul meu nu a fost care UNATC ci catre SNSPA – FCRP. Acolo merg si acum, la master. Ma specializez in publicitate. Dar inca joc. Un alt joc, pe o alta scena, cu alti spectatori.

Sambata seara, va recomand: mergeti la examenele de la actorie!

LATER EDIT

Va recomand sa mergeti la teatru. Incercati altceva si veti primi altceva. Personajele sunt intre voi, intre noi, in fata noastra. Sunt oameni ca si noi, iar intre noi este doar aer si nimic altceva. Nici un paravan, nici o holograma. Sunt la 2 metri in fata. Mai real de atat, crezi ca poti primi intr-o sala de cinema?