Debusolat?…mais no!

21 12 2008

Adevarul adevarat: nu sunt in stare sa directionez lumea in orasul asta, si nici in altul. De mica, tata ma ducea cu masina oriunde, asa ca nu am fost niciodata curioasa sa vad pe unde o ia, era tata cu mine si asta imi ajungea. Cand tata a incetat sa mai fie langa mine, m-am descurcat, dar fara masina pt ca am vandut Dacia 1310 care nu mai intra in nici o viteza si ruginise de atata stat in fata blocului. Am permis de conducere de la 18 ani. Dar am condus de mai putin de 10 ori (nu luam in calcul scoala de soferi).

So, daca sunteti la volan…nu ma intrebati cum sa ajungeti in … Floreasca pt ca o sa va explic ce metrou/ tramvai/ troleibuz/ autobuz sa luati…si asta nu cred ca va e de folos.

Bine…oamenii nu stiu asta despre mine, asa ca am mare priza la intrebari legate de directii. Mai nou, un frantuz: 40+, urban, frumos imbracat – costum, palton, m-a oprit ft galant, m-a intrebat in ce limba prefer sa vbim, si a dorit sa stie cum ar putea ajunge in Floreasca. Nu ma descurc ft bine in franceza asa ca ii spun in engleza ca nu stiu sa-i explic cum sa ajunga cu masina in Floreasca. Dar il pot ajuta alti oameni, precum angajatii de la banca de langa sau de la salon. Ii urez o zi buna, imi cer scuze ca nu il pot ajuta si….ma departez, sau cel putin incerc. Dar pot? Deodata…Floreasca nu mai e asa de interesanta cat, ochii mei, sau locul meu de munca, programul meu de dupa servici, de maine…poimaine…Asa dintr-o data, era un imperativ categoric sa ne vedem la o cafea, pt ca ochii mei….(sunt in mod cert mai aproape decat este Floreasca). Am stat sa-i explic faptul ca ochii mei se duc impreuna cu restul corpului meu la birou, ca am intarziat, ca nu am timp de cafele si ca, in ciuda acestei discutii divagate de la subiectul de la care a debutat, mi-a facut placere sa-l cunosc, ii urez din nou o zi buna si plec, fara sa ma mai uit inapoi.

Daca la prima vedere mi s-a parut un tip galant, un francez de la mama lui, cu accentul lui superb si aerul aristocrat, la ultima vedere, cea de la despartire, mi s-a parut ordinar, profitor si libidinos.

Acum ma gandesc la faptul ca iar am sarit sa judec aspru in mod precoce (dar sunt revoltata): fatza mea de pustoaica de 17 ani a trecut nebservata atunci cand am reusit sa-l salut in franceza, sa intretin o converstaie in engleza, sa-i urez o zi buna si sa imi iau ramas bun din nou in frnaceza. Fermecatoare. Asa ca, probabil m-a trecut la 26+ si nu era asa revoltator sa putem bea o cafea si sa vbim despre…… Dar, revin, eram pe strada, am vbit cam 4-6 minute. Si am plecat de la „can you be so kind and give me some directions, I am lost and I have to get to Floreasca” si am ajuns la complimente si o invitatie la cafea destul de insistenta.

Dar, de ce nu? Profitam de orice ocazie. O fata frumoasa, sta la discutii…poate sta si la….discutii aprofundate.

shut_up_by_roseonthegreyNu dom’ne. O fata politicoasa, amabila. E atat de greu de crezut? Sunt asa rare exemplarele? Probabil ca da. Probabil ca reactiile puteau fi altele. Raspunsul putea fi simplu: nu, nu vorbesc nici o limba/ nu, nu stiu unde e Floreasca/ intors spatele si ignorat. Dar, daca tot mi-am luat din timp si am fost de ajutor…cat am putut, why do you push it? Sa inteleg ca in mintea lor suntem de 2 feluri: ori proaste, ori curve, asta daca nu ne-am intalnit la vreo conferinta unde am tinut un discurs si na…poate asa se poti abtine. Nu putem fi amabile. Adica…de ce e amabila? de ce sta si vbeste cu mine daca nu are un interes. Uite pt ca tocmai asta inseamna sa fii amabil – sa nu ai nici un interes personal, sa fii asa din simplul fapt ca esti om intre oameni.

E prima oara cand am contact cu o asemenea situatie, dar am auzit povesti despre asemenea situatii…si nu am fost revoltata, mi se parea o situatie anormala, dar nu m-a cutremurat prea mult Acum ca na, am patit si eu, mrrrr!

In final. sper ca acum, cel putin in mintea acestui om sa se fi creat si o a treia categorie: oameni (bun simt, amabilitate, politete, implicare, responsabilitate, cel putin). Ma rog…eu sper…dar cred ca sper degeaba! Sau…iar judec precoce.

Anunțuri




17-18/27-30 niciodata 22

9 12 2008

Nu stiu cum sunt altii, dar daca cineva ma vede pentru prima oara are 2 variante: ori imi spune ca am 17 sau 18 ani si ma intreaba la ce facultate vreau sa dau si ce vreau sa ma fac cand o sa cresc mare, ori imi spune ca la 27 de ani ar tb sa ma marit…ce mai astept? apoi e uimit, in ambele cazuri sa afle varsta reala.

Eh bine, in primul caz nu trebuie sa deschid gura, ma iau ei asa dupa cum arat si gata, scot replica cu facultatea si ce nota am luat la bac instant, ca na…tb sa aiba si ei un subiect de conversatie cu mine.

In cel de-al doilea caz, am in prealabil o oarecare discutie cu interlocutorii mei, pe teme diverse, dar dupa ceva timp cred ca ma dau de gol cumva, ca ma intreaba brusc: da’ tu cati ani ai?….aaaa, doar atat?…vai, eu credeam ca ai vreo 27-28! (si cata uimire pe fata lor, nici nu stiu daca sunt incantati sau dezamagiti). Evident, daca am avut o conversatie serioasa, incep sa ma trateze IMEDIAT ca pe un copil si parca incep sa vorbeasca tare si rara ca na, li s-a sters microcipul cu discutia noastra de dinainte sa ii lovesc cu vestea varstei mele reale. In cazul in care e un baiat in situatia asta…e terminat. Se crede un semizeu care s-a pacalit cumva, dar gata, acum si-a dat seama de situatia reala, e mai puternic acum!!! Daca e o fata (chiar daca e cu 2 ani mai mare ca mine), se uita la mine gales facand exces de zel cu utilizatul sentimentului matern care o loveste ireparabil.

Ei bine nu, nu nu. Am 22 🙂 Ati gresit cu totii! Hi hi hi. Nu prea stiu la care sa ma bucur mai mult? Sa fiu happy ca zic de mine ca sunt asa copila, deci am o fatzuca dragalasa, sau sa fiu exaltata ca…ia uite ma, ce matura sunt(la 27 de ani esti matur, nu?…mai maturilor)!

Mi-am facut un test psiholog din ala de-l gasesti pe net si iata ce am obtinut:

varsta-psihologica

Bine, ce scrie eici, NU SUNT EU! Astia imi spun ca nu sunt sociabila? Poate rezervata in anumite situatii, dar biliv mi: sunt sociabila! Am zis!

Dar e clar: am o moaca de pustoaica si minte de….29 de ani (daca asa se sustine la test). Mi-am mai facut un asemea test si anul trecut (cred) si acolo mi-a dat ca am 27 de ani. Se pare ca am mai crescut in ultima vreme. Chiar nu credeam ca o sa imi iasa mai mult de…21 de ani atunci, dar na, surrrpraaaaaaaaaiz! Si acum, am dat raspunsul ala cu ieistul in club…dansat pana am febra muscualara 3 zile, stat ooooooore in sir cu prietenii si cheltuit banii aiurea pe hainutze si prostioare. Asa face omu’ la 29 de ani? (gen matur si responsabil)

Oricum, mister si revelare cum ar zice Blaga. Ce stiu ma aia cu intrebarile lor despre mine? Si….pe ce se bazeaza calculatorul lor? hmmm? (ma revolt!)

Bun: divide et impera. Cati ani am?…..

Gasesti aici unul dintre teste, in caz ca te pasioneaza sa vezi ca nu ai varsta pe care crezi tu ca o ai si nici varsta pe care ti-o aplica cei ce-si dau cu parearea.





Inspire 2009

26 11 2008

Dupa Inspire 2008, evident, Inspire 2009.

La Inspire 2008 nu am participat, asa ca nu am puterea sa emit judecati de valoare antitetice. Ceea ce pot sa afirm cu mare incredere este ca anul acesta I felt inspired.

Asa ca un brief (ft subiectiv privit) finalul acestui eveniment, a avut un moment cinetic in care mi-am simtit gadilat orgoliul( chiar acel orgoliu de novice ce duce lupta de afirmare intr-un mediu cu un mare coverage de pionieri): Razvan Matasel a spus o vorba ce m-a „inspirat” (sa fac mai mult, sa creez mai mult, sa ma dedic si sa ma implic mai mult in ceea ce fac) – anul viitor va fi anul oamenilor, nu al corporatiilor. De ce mi-a gadilat aceasta afirmatie orgoliul?…evident din frustrarea (cred ca am zis cam prea dur, dar nu gasesc alt cuvant mai soft la ora asta) pe care o recunosc in cel mai franc mod: nu lucrez la Leo Burnett. Nop. Nici La Mccann…nici la Grffiti. Lucrez la Media Today! Cine a auzit de Media Today??? (in afara de clientii nostri) a….toata lumea din advertising-ul de la noi a auzit de Marijana Popescu, Traian Popescu. Evident, sunt pionieri ai industriei de advertising din Romania. Dar Media Today?…si nu e ca noi nu am face chestii remarcabile!!! Ba da, facem! si nu o spun eu acum in premiera, o spun clientii nostri din moment ce cntinua relatia cu noi intr-un mod deschis si foarte cooperant.

Sa revenim. Eu sunt Raluca Goia 🙂

De mine cine stie?…..mmmmm…aaaa….!Exact! dar….daca se adeveresc prezicerile lui „Urania” Matasel, la anul va fi alta poveste (am zis!….Matasel mi-a zgandarit orgoliul).

Bine, nu tot evenimentul s-a centrat pe acest subiect, doar ca eu am avut o tresarire, asa spre final, de revelare, parca parca eram sa descopar misterul, idealul in marketing, in media care ma va propulsa in mod iminenet si iremediabil pe culmile awereness-ului!……

I feel inspired!

P.S. Nu am epuizat subiectul, asta a fost un teasing….sau ma rog, nu m-am putut abtine 🙂