Chimia dintre noi: it is called PR

29 12 2008

Tin mine ca din gimnaziu pana in liceu, profesoarele de chimie aveau fix aceeasi vorba cu care incercau sa ne stimuleze in mod pasnic si gandiristic dragostea pentru materia lor: „in jurul nostru dar si in noi, totul este chimie„.

main_image2Cu toata incarcatura acestei axiome, nu m-am simtit niciodata atasata de chimie. Nu mi-a placut sub nici o forma si nu am putut s-o invat. Am avut note mici. Am tocit fara sa trec prin filtrul gandirii mele nicio informatie. Da, H2O e apa. Ok. Am bagat al cap. Dar lasa-ma cu metan etan propil propan….sau cum o fi fost, ca nu am cum sa retin. Faceam experimente si vedeam cum se coloreaza apa in portocaliu, cum exista acizi, baze, saruri. Si ce-i cu asta? Ma bucur enorm dar o sa uit complet care este formula pentru sifon! Nu m-am gandit niciodata ca voi merge sa cumpar sifon doar de acolo de unde se respecta formula chimica. Si nici nu e afisata pe geam, asa ca un stindard al calitatii. Deci, nu-mi pasa.

Cineva apropiat mie, dar nu un profesor (cu toate ca am avut cativa profesori dragi) mi-a spus ca materia la care inveti cu cel mai mare drag si de care ajungi sa te atasezi este materia predata de un profesor cu har, de un profesor care in primul rand iti e drag – ca om, ca pedagog.

Am excelat de fiecare data la Limba Romana, la Engleza dar si la Fizica (in gimnaziu), la Istorie, la Logica – chiar logica matematica, la Geometrie, la Trigonometrie.

Am terminat 12 ani de mate si fizica pe paine si am inceput un sir de ani de stiinte umane.

Din totdeauna mi-a placut sa vorbesc, sa am o parere, sa o expun, sa o argumentez. Dar imi era in mod cert foarte lene (ca asta e cuvantul) sa citesc, sa stau de una singura si sa citeeeesc. Mai bine pictam! Am citit ca era obligatoriu si nu-mi placea. Nu-mi placea sa stiu ca trebuie sa citesc ceva impus, sa citesc despre niste chestii care uite, nu-mi placeau, tocmai pentru ca imi erau impuse.

Cred ca de aici s-a intamplat un declic si am invatat sa ma fofilez, dar strategic. Am invatat strategia atentie – trecere rapida prin spectrul propriu – interiorizare – concluzionare. Aveam ca fiecare dintre noi colegi care toceau pe rupte la orice materie, colegi care aveau ca scop sa fie cei mai tari in toate (spre disperarea mamei mele eu nu am fost asa, am considerat ca poti fi bun pe o nisa si daca o gasesti, cel mai bine e sa o exploatezi la maxim – asa ca nu m-am concentrat sa fac ceva ce nu-mi place). Asa ca pe langa muuultele probleme la mate, fizica mai si citeau. Citeau mecanic si isi notau tot, subliniau, mazgaleau, faceau orice sa retina. Apoi frumos, ridicau mana usor infatuat (era si normal dupa atata tocit) si spuneau repede si scurt ce au citit. BINGO! Exact de asta aveam nevoie: de un rezumat rapid si clar. Dupa ce isi incheiau cu un ranjet pledoaria, simtindu-se atat de bine ptr ce au facut, venea randul meu. Bine…nu asa repede ca trebuia sa ma gandesc putin la ce a zis. Dar daca nu la prima intrebare, la a doua aveam deja un raspuns elaborat, pertinent, argumentat care aducea dupa sine laude si invidii – laude de la profesori si invidii ale coleiloor care nu credeau ca eu am citit la fel cat ei.

Cel mai bine a mers treaba asta la facultate, la cursurile unde nu aveam timp sa citesc…si cursurile mele erau luuuuuuungi. Asa aveam nota de la seminar, intotdeauna o nota f buna. DAR, la un moment dat seminarista de la Semiotica m-a prins. Si-a dat seama de strategia mea si nu mi-a acordat nota fianala la care ma asteptam, nota care imi permitea sa nu mai dau examen. Culmea…ca intotdeauna se intampla asa, mi-a placut Semiotica ft mult.

La examen…oral ca asa se practica la SNSPA, eram consternata. Dupa mine, eu nu aveam ce cauta acolo. Eu nu meritam sa fiu supusa acestui examen la fel ca ceilalti. Adevarul era ca eu meritam cel mai mult sa fiu acolo. Si lectia de viata s-a intamplat: nu stiam un subiect si….am trecut la invaluiala superficialo-balcanica, ca doar pe primul il stiam si nu era sa-mi stric nota. Dar domnul profesor Bortun m-a articulta instant cu o diplomatie si cu un tact…care m-au nimicit. Instant am reusit sa ma revigorez si sa ma raliez pe tema data. Dar nu cred ca am mai trait o asemenea rusine. De mine.

Domnul Bortun mi-a coordonat apoi lucrarea de licenta. Domnul Bortun este membru fondator al Asociatiei Romane a Profesionistilor in Relatii Publice.

Relatii Publice. Aici este chimia, chimia dintre noi, dintre mine si tine, dintre mine si el/ea, dintre mine si voi.

So, asa este: inveti cu drag si inveti bine daca-ti e drag profesorul, faci business cu drag si bine daca faci business cu oameni care-ti sunt dragi (a nu se intelege neaparat prieteni – doar dragi ca si caractere).

communityViata noastra are la baza PR.

PR-ul aprinde scanteia. La orice nivel: inca de cand suntem mici, parintii nostri isi fac PR in fata altor parinti laudandu-ne pe noi – cu substratul de a se lauda pe ei. La scoala, ne facem singuri PR: avem grija cu cine vorbim, cine ne sunt prietenii, cum ne imbracam, cum vorbim, unde iesim seara, ce filme ne plac, ce muzica ascultam – totul ca sa fim inconjurati de acei oameni, cei cu care credem ca ne asemanam, cei cu care am vrea sa ne asemanam. Dupa scoala, lucrurile se clarifica si deja ne cunoastem suficient de bine ca sa fim siguri pe cum ne facem PR-ul de acum inainte. Stim bine ce vrem. In concluzie langa cine sa stam. Cine ne poate oferi sau de la cine putem fura acel know how care ne va ajuta sa ajungem acolo unde ne-am propus.

Cum ar spune Nietzshe, prin esenta viata este sustragere, violenta, ranire, biruinta, iar cea mai blanda forma pe care o poate lua viata este exploatare, iar exploatarea este o consecinta a insasi vointei de a trai. PR-ul insusi este forma dimplomata a acestei exploatari, este forma prin care noi ne exploatam. Suntem condamati sa traim in societatea, o societatea cu reguli si rigori, iar pentru a razbate trebuie sa ne facem un PR al dracu de bun.

De ce sunt aici? De ce scriu aceste randuri? De ce critic? De ce emit judecati de valoare cu privire la un subiect sau altul? Pentru ca asa simt ca trebuie, pentru ca parearea mea conteaza atat timp cat esti TU care o citesti, iar TU ma vei cunoaste mai bine. TU poti fi urmatorul de la care am ceva de invatat, pentru ca ma contrazici sau pentru ca esti in asentimentul meu.

De ce au unii salarii fabuloase? De ce ii stie toata lumea? De ce se vorbeste despre ei? Simplu: au stiut sa isi faca PR. Au stiut cum sa-si faca PR. They went public and they got relations. In orice caz si TU esti la fel, chiar daca nu esti public. In fiecare zi esti preocupat de ceea ce se vede, ce se aude despre tine si incerci sa faci ca totul sa fie in avantajul tau. Ce, cu asta nu iti faci PR?

Pana si profa’ de chimie incerca sa-si PR-easca materia. A dus chimia acolo unde este PR-ul: in tot si in toate, dar diferenta este de detaliu: chimia se afla fizic la baza noastra, PR-ul se afla conceptual dar ambele, au aceeasi importanta: nu putem trai fara ele – nu putem trai fizic fara sange iar sangele nu poate mentine trupul in viata fara anumite componenet/ nu putem trai fara PR pentru ca nu traim singuri. Nu in aceasta lume.

LATER EDIT

Recomand cartea Mihaelei Nicola: „Pe tocuri” – o introspectie in viata unei PR-iste de succes, o femeie care a inteles pe deplin ca PR-ul nu este doar o profesie, ci o componenta naturala a vietii.

Anunțuri




Din lumea online-ului: eu cred, ei nu vor sa ma creada!

11 12 2008

Pe principiul exista oameni cu vointa puternica si oameni cu vointa slaba al lui Nietzsche, eu cred, vreau si pot, ei nu.

Zielel astea tot fac exercitii de imaginatie ptr campanii online. Bine, am renuntat sa ma mai excit psihic si sa fac tumbe si flic-flacuri in van, sa ma incit si apoi sa raman….incitata si bosumflata. Astfel (renunt la elan creator), am facut un plan asa cum s-a vrut. Fac planul scolareste, cu atentie marita catre eficienta si relevanta. Il trimit.

Si….ei bine, nu e bine. Dar de ce nu e bine? Calculele nu-s bune, nu am acoprit target-ul, nu am evaluat corect? Nici vorba!!!

Asa ca primesc urmatoarea cerere: sa se explice clar fieacre casutza a planului! Evident ca in mine a tresearit in prima faza un diluviu de exclamatii de revoltare: Ce e asta?…cum sa explic?..ce sa explic? Cum adica FIECARE casutza???

Pai cum ce?…ce e aia site category? ce e aia site name? ce e aia page impressions, unique visitors, CPM, extracharge….etc

In gand ma revoltam: iar ma intorc in timp? Asta faceam acum vreo 2 ani, in vremea mea de „pionierat”. O iau de la capat?

Morala: ei bine, DA! nu te mai agita asa si pune mana si explica, e normal sa explici, ce te miri atat?

Morala bis: voi care spuneti ca agentiile nu stiu sa convinga clientul, nu mai dati in oamenii din agentii ca nu stiti ce fac ei sa convinga un client, mai ales cand clientul e cu NU in brate

Moarala bis bis: stop cu agitatia ca am ajuns la nu stiu ce nivel cu online-ul in Romania, ca dansam pe loc pe loc, sunt oameni care inca nu stiu cu ce se mananca internetul si ce inseamna un buget de internet care sa atraga dupa el eficienta, bugetul ideal invartindu-se la mirobolanta suma de maxim 5k-10k euro pe luna (si banner-e, evident!)

Morala bis bis bis: iubim clientii care au si cea mai mica intentie de a asculta, ca deaia vin la agentii, ca au incredere in noi, ca le zicem de bine, ca facem cercetari si ca nu vorbim asa ca sa nu adormim.

Later edit:

In universul nietzscean, Dumnezeu a murit şi omenirea singură poate să se realizeze după voia ei fără nici o limită. Sfatul lui este să ne urmăm cele mai înalte idealuri şi să acţionăm asupra lor în libertatea deplină pe care o avem.

Nietzsche consideră că există numai două tipuri de voinţe: puternice şi slabe. Nietzsche crede că „voinţa încătuşată este un mit Voinţa puternică este cea care conduce spre putere. Tot el este de părere că „toţi ne naştem pentru a fi liberi dar nu toţi ajungem să fim voinţe puternice, nu toţi putem ajunge să fim liberi”. Din acest raport el trasează şi două tipuri de morale: de stăpâni şi de sclavi. Aristocratul, cel cu voinţa puternică, este cel care are sentimentul puterii şi tot cel care determină şi creează valorile. Slavii sunt toţi asupriţii, oprimaţii, robii, nedecişii şi istoviţii, toţi cei cu voinţe slabe. Ei exprimă o suspiciune pesimistă faţă de condiţia umană în totalitatea ei, şi poate, o condamnare a omului şi a condiţiei sale. Tot sclavul este invidios pe bunurile celor tari şi suspicios în privinta lor şi el preţuieşte calităţile utile care îi ajută pe suferinzi să îndure mai uşor existenţa: compătimirea, mâna serviabilă şi săritoare, inima caldă, răbdarea, hărnicia, modestia şi amabilitatea. Deosebirea fundamentală între cele două tipuri de morale este că în timp ce primii exaltă respectul şi devotamentul, sclavii năzuiesc spre libertate şi fericire.